AC Milan a ajuns în România în miercuri seară, în jurul orei 20:00, fiind așteptată la aeroport și la hotel de câteva zeci de suporteri. La conferința de presă au participat antrenorul Vincenzo Montella și mijlocașul Giacomo Bonaventura.
Despre meciul de joi seară, de la Severin, Montella a declarat: „Am mare respect pentru Universitatea Craiova și pentru antrenorul său, care a avut rezultate bune în trecut. De asemenea, am observat că Universitatea Craiova are jucători buni în atac, Gustavo și Băluță sunt cei mai periculoși când au spații la dispoziție, iar noi trebuie să fim atenți și agresivi și să nu le dăm șanse să se exprime, pentru a evita surpriza. Obiectivul nostru este să ajungem în grupe, deci este important să câștigăm meciul de mâine. Sunt 3 ani de când nu am mai jucat în cupele europene și suntem cu toții nerăbdători să vedem din nou Milan în Europa. Diferența de buget nu câștigă meciurile, acolo trebuie să ne demonstrăm valoarea, concentrarea și angajamentul pot face și ele diferența.
Nu mă gândesc la câștigarea Europa League de pe acum, am în gând doar meciul cu Craiova. Chiar dacă ziariștii italieni nu-l consideră important și nu au pus întrebări despre acest joc, pentru mine este unul foarte important. Totuși, sunt optimist, nu mă gândesc că putem rata calificarea. Privim acest meci cu încredere și entuziasm, suntem puțin în urmă cu pregătirea fizică, am și schimbat lotul, dar trebuie să compensăm printr-o evoluție agresivă și o concentrare maximă. Am făcut transferuri importante, dar putem spune că am recuperat lipsa acestor achiziții din anii trecuți.”
„Aeroplanino” s-a declarat bucuros de primirea de care a avut parte echipa sa la aeroport: „Cred că este o idee bună ca Milan să-și facă o școală de fotbal în această regiune, fiindcă am văzut că avem mulți suporteri aici, ne-au întâmpinat cu eșarfe la aeroport și ne bucurăm”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER